Pescuitul cu Sam

Pescuitul cu Sam (Fishing with Sam) este un filmuleț animat amuzant.

La Polul Nord este foarte dificil de a pescui pește pentru unele animăluțe. Cei ingenioși, au toate șansele să mănânce bine chiar dacă nu le merge la pescuit.

Salată cu avocado și creveți


Salata din creveți este un fel de mâncare delicioasă care se gătește cel mai des prin restaurante. Cu toate acestea, dacă cumpărați toate ingredientele necesare pentru salata pe care o doriți, veți fi pe deplin capabili să o preparați și în condițiile de casă.

Somon la grătar

Carnea de somon este considerată o delicatesă, dar tot odată și accesibilă pentru fiecare. Culoarea cărnii variază de la portocaliu la roșu aprins, depinde de habitat.

Din somon pot fi preparate mai multe feluri de bucate delicioase și sănătoase, atât pentru consum zilnic, cât și pentru o masă de sărbătoare.

Ton prăjit cu ciuperci

Tonul are o mare importanță economică în toată lumea, plasându-se pe locul doi, dintre toate fructele de mare (după crevete). Bucatele din ton sunt populare în Europa și Asia (în deosebi Japonia).

Din această specie de pește se poate prepara o sumedenie de bucate delicioase pentru consum zilnic, sau pentru o masă de sărbătoare.


Ciorbă din știucă cu mei și vodcă

Ciorba din știucă se pregătește simplu și rapid. Carnea din știucă este foarte gustoasă, suculentă și conține puține grăsimi.

Este destul de ușor de curățat și se potrivește foarte bine pentru un prânz pe cinste, după o partidă de pescuit.

Crevete (Alpheus ruber)

Crevetele (Alpheus ruber) este una dintre speciile de creveți mușcători din familia Alpheidae.

Se întâlnește în Marea Mediterană, Atlanticul de Nord-Est. Cel mai des îl găsim în crăpăturile din recifele stâncoase și nisip, orificiile spongierilor.

Câți pești?

- Câți pești ai prins?
- Mai puțin decât Costel.
- Păi, Costel nu a prins nici un pește.
- Eu, am pierdut și undița.

Dilemă

- De ce ești așa trist?
- Știi, când merg la o partidă de pescuit, vecinul meu se duce la nevasta mea.
- Ai încercat să nu mai mergi la pescuit?
- Am încercat, dar el e pescar și îmi prinde tot peștele meu...


Ariciul de mare (negru)

Aricii de mare negri (Arbacia lixula) sunt membri ai clasei Echinoidea. Se numără printre cele mai vechi făpturi marine supraviețuitoare de pe pământ.

Această specie se găsește în Marea Mediterană, cel mai des întâlnită pe alge marine și stânci, la o adâncime de până la 40 de metri.

Crap înăbușit cu struguri și migdale


Crapul este un pește de apă dulce și se întâlnește în aproximativ toate apele dulci de pe glob. Are carnea albă, suculentă și se prepară foarte repede.

Vă propun o rețetă de crap înăbușit cu struguri și migdale , care nu necesită o pregătire îndelungată și sper să fie pe gustul tuturor.

Crap la cuptor cu țelină

Bucatele din crap sunt foarte populare în toată lumea. Acest pește are carnea foarte gustoasă și suculentă (atât doar că are și ceva osișoare mici, dar depinde de mărimea peștelui).

Vă propun o rețetă de crap la cuptor, care nu necesită o pregătire îndelungată și sper să fie pe gustul tuturor.

Heringul atlantic

Heringul atlantic (Clupea harengus) este o specie de pești din familia Clupeidae. Este una din cele mai răspândite specii de pe planetă. Se întâlnește în apele temperate din Oceanul Atlantic de Nord.

Își face apariția în apele de coastă, până la aproximativ 200 de metri adâncime.

Crevete (Palaemon serratus)

Crevetele (Palaemon serratus) este o specie de crevete ce se întâlnește în Oceanul Atlantic, Marea Mediterană și Marea Neagră.

Cel mai des se găsește pe țărmurile nisipoase și stâncoase sau bazinele de piatră la adâncimi de aproximativ 40 de metri. Poate atinge o mărime de până la 10 cm.

Dorința


Un pescar a prins o sirenă frumoasă. Atunci ea, cu o voce dulce îi spune pescarului:

- Lasă-mă te rog în apă că îți voi îndeplini trei dorințe.

Sa uitat pescarul la frumoasa sirenă și-i răspunde:

- Dorință am doar una, dar vreau s-o îndeplinești de trei ori.

Contract


 Un bărbat aleargă pe litoral și strigă în gura mare: "Pește nenorocit!!!"

- Tu de ce strigi așa tare?- îl întreabă pescarii de prin preajmă.

- Uite că am prins peștișorul de aur și i-am cerut un "Ferrari". Văzând mașina i-am dat drumul peștișorului în apă și când am verificat actele, am găsit un contract de credit de 700 000 euro!
GlosarB

Pește

Peștii sunt un grup de animale vertebrate și craniate care trăiesc în mediul acvatic. Sunt răspândiți atât în mări și oceane cât și în lacuri, râuri sau bălți.

Peștele are o importanță enormă în ecosistemu acvatic și o mare importanță economică pentru om (ca produs alimentar).

Novac

Novacul (Hypophthalmichthys nobilis sau Aristichthys nobilis) este un pește de apă dulce din familia Cyprinidae.

Este originar din China dar a ajuns și la noi unde are o răspândire largă mai ales în lacuri și bălți (crescătorii de pești).

Ciorbă de pește ca la Grecia

Ciorbele de pește sunt unele dintre cele mai folositoare pentru organism. Ele sunt populare și iubite în toată lumea.

Pot fi preparate din aproximativ toate speciile de pești, adăugând ingrediente după gustul fiecăruia.

Salată de vară cu ton

Salatele de ton se pregătesc foarte ușor și rapid.

Sunt prezente aproape la toate mesele de sărbători, mai ales în perioada de vara.



Doradă la grătar

Dorada este un pește care conţine puţine oase mici. Are carnea albă, foarte gustoasă şi bogată în proteine.

Pe lângă faptul că are un nume frumos, are şi un gust minunat, şi desigur că uşor se pregăteşte.

Prepararea acestei rețete este o idee minunată pentru o cină ușoară și plăcută.

Pescarul optimist


Un pescar pescuia pe malul iazului.

Un trecător îl întreabă:

- Omule, câți pești ai prins?

Pescarul răspunde:

- Uite dacă îl prind pe ăsta  repejor și încă unu, o să am doi!
Glosar

Pescuitul somnului

Somnul este un pește care preferă apa caldă și devine activ când temperatura apei este mai sus de 10 ° C. Spre deosebire de alte specii, duce un mod de viață sedentar, petrecând o mare parte a timpului în gropile de la adâncime.

Pescuitul somnului după anotimpuri


Somn

Somnul (Silurus glanis) este un pește de apă dulce din familia Siluridae.

Se întâlnește în bălți, lacuri și râuri, mai ales în Europa Centrală și Europa de Est. Preferă locurile adânci și mâloase cu apa tulbure.

Istoria pescuitului

Pescuitul își are rădăcinile de la începutul istoriei dezvoltării omului. Se spune că această îndeletnicire este mai veche decât vânatul. În acea perioadă, oamenii pescuiau pentru a se hrăni.

Peștele era prins cu mâna, harponul sau cu ajutorul unei (nuiele,os) ascuțite bine la cap. Exista și în zilele noastre triburi care mai pescuiesc prin asa metode.

Cu timpul și pescuitul a evaluat aducând noi invenții, cum ar fi — cârligul, care la început se confecționa din lemn sau din os. Deja în epoca fierului, cârligul a avut un avânt mare (ca performanță, diversitate), sigur ca să ușureze munca pescarului.

Pescuitul crapului

Cel mai bun timp pentru pescuitul crapului este vara, mai ales o săptămâna-două după depunerea icrelor (sfârșitul primăverii — începutul verii). Se spune că crapul începe să muște în același timp și aproximativ peste tot, fie râu sau lac (pe tot parcursul verii). Încetează sa fie activ când temperatura apei este mai mică de 10 ° C.

Crap

Crapul (Cyprinus carpio) este un pește de apă dulce din familia ciprinidelor (Cyprinidae). Se întâlnește aproximativ în toate apele dulci de pe glob.

Este obiectul principal al acvaculturii și contribuie la menținerea echilibrului ecologic.

Plătica de mare

Plătica de mare (Pagrus pagrus) este un pește marin, din familia Sparidae. Se întâlnește în apele tropicale și subtropicale ale Oceanului Atlantic și  în Marea Mediterană.

Plătica este mai des întâlnită aproape de recifele stâncoase și epave, până la o adâncime de aproximativ 250 metri.

Mulinetă

Mulineta este un dispozitiv folosit la pescuit. Este construită dintr-o bobină cu manivelă care servește la înfășurarea firului și dintr-un mecanism de frânare.

Mulinetele se clasifică în două categorii:
  1. Mulinete cu tambur fix
  2. Mulinete cu tambur rotativ

Insecte pentru pescuit

Sunt o mulțime de insecte pe care le putem folosi în calitate de momeală la pescuit.

Fluturii — o momeală foarte buna la pescuit de tip (fly). Este important ca la utilizare să acopere total cârligul. Rezultate bune dă la pescuitul la clean.

                                                                                               

Pescuitul marin în Grecia (Paleo Dimarhio)

Următoarea destinație pentru pescuit pe care v-o recomand, este Paleo Dimarhio (Παλαιό Δημαρχείο). 

Se află în partea de Sud-Vest a Atenei, lângă un mic port maritim. 
Foarte comod este pentru cei care au transport propriu, deoarece se poate de ajuns chiar până aproape de litoral.

Pentru cei care circulă cu transportul public (printre care mă aflu și eu), alegerea perfectă ar fi tramvaiul.

Calcanul

Calcanul (Psetta maxima) este un pește marin care face parte din familia Scophthalmidae. Se găsește în Oceanul Atlantic de Nord-Est, de la Cercul Arctic până în Africa de Nord, plus Marea Mediterană, Marea Neagră și o mare parte din Marea Baltică.

Cel mai des este întâlnit în albiile nisipoase ori stâncoase ale mării (inclusiv apele salmastre), la adâncimi de 20-70 de metri.


Grâul

Grâul este o momeala vegetală perfectă pentru pescarii care au hotărât să meargă la pescuit crap sau caras de dimensiuni mai mari, mai ales dacă peștele din lac sau iaz este deprins cu așa tip de hrană. Eficiența acestei momeli depinde în primul rând de înnădirea peștelui în anumit loc unde doriți să pescuiți.

Grâul se pune pe cârlig în același mod ca și porumbul, atât doar că se folosesc cârlige de dimensiuni mai mici.

Aluat

    • Aluat din făină de grâu

    Acest tip de momeală nu lipsește din arsenalul pescarilor deoarece este foarte ușor de preparat și nu necesită cheltuieli mari. Există mai multe rețete de preparare a  acestei momeli, dar desigur că și fiecare pescar își are metodele și secretele lui. Pentru un efect mai bun de obicei în aluat se adaugă diferite ingrediente (pentru un gust mai bun sau un miros mai atrăgător).

    Miez de pâine

    Momelile preparate sunt foarte populare în rândurile pescarilor fiindcă multe specii de pești preferă anume acest tip de momeală, care este efectiv anul împrejur. Aceste momeli trebuie folosite numai proaspete, deoarece mirosul (acru,stricat) nu fac decât să sperie peștii.

    O mare atenție trebuie să acordăm și pentru păstrarea acestor momeli, care se usucă foarte repede și nu mai poți pescui cu ajutorul lor.

    Pescuitul în Grecia (Lacul Yliki)

    Laacul Yliki este situat în Grecia — la 94,2 km distanță de la orașul Atena. Este un lac foarte mare și frumos, înconjurat de munți, cu multe locuri prielnice pentru pescuit.

    De obicei acest lac este un punct de atracție pentru pescarii de diverse naționalități, dar mai puțin pentru greci (deoarece grecii nu consumă speciile de pești de apă dulce).


    Sardeaua europeană

    Sardeaua europeană (Sardina pilchardus) este un pește din familia Clupeidae. Locuiește în apele temperate ale Oceanului Atlantic de Nord-Est.

    Se întâlnește în oceanele deschise, dar și aproape de țărm, intrând uneori în estuare, de la 10 la 100 de metri.

    Pescuitul știucii

    Una din cele mai preferate activități a pescarilor este — pescuitul știucii.
    Sunt mai multe modalități de a pescui știuca. Cele mai frecvent folosite sunt:
    • Pescuitul la spinning
    • Pescuitul la copcă (iarna)
    Pentru a începe pescuitul știucii aveți nevoie de o pregătire teoretică, cu scopul de a fi gata la toate surprizele acestui răpitor.

    Momeli artificiale

    În această categorie intră toate tipurile de momeli  care imită pe cele naturale. Aici sunt incluse o varietate de pești, viermi e.t.c.

    Cu toate că momelile artificiale sunt defapt o copie a hranei peștilor, nu vor fi o copie exactă a acesteia. Prădătorii preferă să vâneze pești răniți sau care se comportă ciudat pentru mediul înconjurător.




    Caras

    Carasul (Carassius Auratus Gibelio) este un pește de apă dulce din familia Cyprinidae. Originar din Asia de Nord, după care s-a răspândit în China și apoi în toată lumea.

    Această specie populează atât apele stătătoare, cât şi apele curgătoare, preferând  sectoarele apelor cu o vegetaţie redusă.

    Proprietatea de a se înmulţi repede şi mortalitatea scăzută a puietului i-au permis carasului să populeze cele mai diverse habitate acvatice.

    Știucă

    Știuca (Esox lucius) este un pește de apă dulce, din familia esocidelor (Esocidae). Știuca se întâlnește în Europa, Siberia şi în estul Americii de Nord.

    Este un prădător hrăpăreţ care reglează efectivul peştilor în ecosistemele acvatice, dar uneori poate aduce anumite prejudicii, distrugând un număr mare de peşti (în gospodăriile piscicole).

    Țiparul subțire

    Țiparul-subțire (Nemichthys scolopaceus) are o distribuție în în mările și oceanele tropicale și temperate din toată lumea. Se întâlnește la adâncimi de până la 2000 metri.




    Pescuitul carasului

    Se spune că carasul este școala primară a pescarului, deoarece această specie este răspândită în aproximativ toate apele dulci.

    Pescuitul carasului după anotimpuri


    Sepie

    Sepia (Sepiida) este un animal acvatic din clasa Cefalopodă.

    Sunt niște prădători activi, chiar dacă nu sunt ageri în mișcări. De obicei trăiesc aproape de țărm, dar se întâlnesc și la adâncimi  mai mari (de până la 200 metri).

     Se întâlnește în Oceanul Atlantic, Marea Mediterană, dar în special lângă coasta Australiei (în apropiere de orașul Whyalla).

    Bibanul de mare (Serranus cabrilla)

    Bibanul de mare (Serranus cabrilla) este un pește marin din familia Serranidae. Este o specie foarte răspândită în Oceanul Atlantic. De asemenea populează  Marea Mediterană și Marea Neagră. Se întâlnește la adâncimi de până la 200 de metri, în locuri stâncoase sau nisipoase.

    Limba de mare Dover

    Limba de mare Dover (Solea solea) este un pește plat din familia Soleidae. Se găsește în zonele de coastă din Oceanul Atlantic de Nord-Est, din Norvegia până în Senegal și Insulele Capului Verde. De asemenea este răspândit în vestul Mării Baltice, Marea Mediterană și sud-vestul Mării Negre.


    Pescuitul obletelui

    Pescuitul obletelui este considerat un pescuit foarte interesant (sportiv), care este pe putință pentru toate categoriile de pescari (fie începători sau profesioniști).

    Acest pește mic se găsește aproape în toate apele dulci. Locuiește în straturile superioare ale apei și nu crește mare, ajungând la o dimensiune de până la 20 cm. Trăiește acest pește aproximativ 5-6 ani și devine matur în al doilea an de viață.

    Oblete

    Obletele (Alburnus alburnus) este un pește de apă dulce din familia Cyprinidae.

    Această specie este răspândită în toate apele curgătoare și stătătoare din Europa și Asia de Vest.

    Vobler

    Voblerul (Wobbler) este o momeală artificială întrebuințată pentru pescuitul sportiv (răpitori). Prototipul acestei momeli a fost creat de către cetățeanul american  James Heddon (apicultor).

    În anul 1894, în timp ce arunca în apă niște așchii de lemn, a observat cum peștii sau aruncat la bucățile de așchii care oscilau la suprafață. Fiind intrigat de acest lucru, a început să experimenteze, confecționând momeli din lemn.

    Pescuitul plăticii

    Plătica preferă mai mult apa liniștită și o găsim mai des la adâncime.

    De asemenea îi place să stea la fundul apei unde este mult nămol și gropi.




    Merluciul de Atlantic

    Merluciul (Merluccius merluccius) este un pește marin din familia Merluciidae.

    Se întâlnește în Oceanul Atlantic de Est, din Norvegia și
    Islanda până în Mauritania, în Marea Mediterană și sudul Mării Negre.

    Marmușca

    Marmușca (Mormyshka) este o momeală artificială folosită la pescuit (amator și sportiv). Denumirea provine de la cuvântul rusesc mormysh (ru. Мормыш, en.Gammarus — crustacee de ape dulci de dimensiuni mici).

    Cel mai des sunt folosite la pescuitul la copcă iarna, dar și în perioada de vară.

    Este confecționată din:
    • granulă din plumb
    • cârlig

    Pescuitul (sport sau artă)

    La întrebarea corespondentului nostru, ce este pescuitul — sport sau artă, soția unui pescar cunoscut a răspuns:

    - Când soțul meu pescuiește — este sport, dar când povestește cum a pescuit — este artă.

    Pescuitul marin în Grecia (Marina Alimou)

    Următoarea destinație pe care v-o recomand este — Marina Alimou (Μαρίνα Αλίμοu).

    Este o zonă foarte frumoasă dotată cu un parc superb, un port și desigur cu o mulțime de locuri prielnice pentru pescuit. Important este faptul că în port este permis pescuitul (spre deosebire de Parko Flisvou) și aveți posibilitatea de a alege un loc mai dosit, dacă condițiile meteo nu sunt chiar favorabile (vânt puternic). 


    Pescuitul șalăului

    Șalăul este unul din cei mai importanți răpitori din Europa (după știucă), locuind mai cu seamă în apele adânci și tulburi. Are un auz foarte dezvoltat datorită cărui se descurcă bine și în apele tulburi, mai bine decât crapul.

    Pescuitul șalăului este considerat — pescuit sportiv, de aceea captura acestei specii în unele țări este limitată.                                          

    Șalău

    Șalăul (Stizostedion  lucioperca sau Sander lucioperca) este un pește termofil, fitofil, limnofil, semimigrator, răpitor din familia Percidae .

    Se găsește în apele dulci sau sărate ( cu concentrația de sare nu mai mult de 1 %), în Europa de Est și Asia. Cel mai des întâlnit în bazinele râurilor din Marea Neagră, Baltică, Azov, Caspică, Egee și Marea Aral. Poate fi întâlnit și în Dunăre, Elba, Odra, Rin și lacurile Issyk-Kul și Balkhash.

    Doradă la cuptor

    Dorada este un peşte care conţine puţine oase mici. Are carnea albă, foarte gustoasă şi bogată în proteine.

    Pe lângă faptul că are un nume frumos, are şi un gust minunat, şi desigur că uşor se pregăteşte.


     
    Pe acest site veți găsi informații despre cele mai diverse tehnici de pescuit, despre pescuitul la răpitori, cât și la pești pașnici. Pe lângă aceasta, veți găsi informații despre scule și unelte de pescuit, specii de pește, povești pescărești, nade și momeli, sfaturi utile, glosar de termeni, locuri de pescuit, bancuri, jocuri, sfaturi și alte informații interesante pentru pescari.